maanantai 6. heinäkuuta 2020

Kolminaisuuden harha opetukset

Păi da prin același metodă veche au introdus Catolicii doctrina Trinității în creștinism prin diferite Concilii din secolul 4 e.n. prima data a fost Conciliul de la Niceea anul 325,
unde sa stabilit Duminică  ziua soarelui, închinarea la chipuri și statuiete, și mai presus de asta doctrina Trinității.

Dupăia au mai împins un pic, după care au dat buzna cu erezia doctrinei Trinități, la Conciliul de la Constantinopol 381, sa introdus în mod oficial doctrina Trinității, în care împăratul Teodosius a scris un edict, în care au obligat pe toți creștinii să accepte doctrina Trinității, toți creștinii care au acceptat doctrina Trinității au primit venerabila nume de creștinii Catolici.

Același metodă a urmat și  liderii Iezuiți în Biserică Adventistă,  Conferința Generală a pus pe LeRoy Froom să studieze despre Duhul Sfânt, și a mers în Biserica Penticostală între  anii 1926-1928,
iar în 1931 Biserica azș aprobă doctrina Trinității ne oficial, și au așteptat 50  de ani până moare generația din timpul lui Ellen G White, și în 1980  Neal C. Wilson președinte al Conferinței Generale a introdus erezia doctrinei Trinități Catolică în acele 27 de puncte de credință al Bisericii azș, dar care nu a fost studiat din perspectiva Bibliei, nici nu sa ținut o sesiune să pună la vot, ci Conferința Generală a introdus cu forță în crezul  Bisericii azș erezia doctrinei Trinități Catolică, pe care generația tânșră au acceptat fără să studieze Biblia, ei erau a familiarizați cu Trinitatea și au acceptat cu fără nici o problemă, dar care de fapt a dus pe ei toți întreaga Biserică azș pe terenul Diavolului.

Ei kommentteja:

Lähetä kommentti